Cel mai mare planetariu din România va funcționa la Brașov

ciprian-bucur-300x232

Brașovul va mai avea un atuu pentru a deveni capitala turistică a României. Cel mai mare Planetariul de din România, cu un diametru de 15 metri, va fi amenajat în incinta Grădinii Zoologice din cartierul Noua.

Viceprimarul Ciprian Bucur a anunțat că acesta va fi de două ori mai mare faţă de cele existente acum în ţara noastră. De asemenea, și din punct de vedere al capacității, va fi cel mai mare din țară, cu un număr de 100 de locuri.

Mai mult, Planetariul din Brașov este singurul amplasat într-o grădină zoologică din Europa. Acesta va fi dotat cu un sistem de proiecţie 3K (imaginea finală tridimensională este realizată cu două proiectoare, care dau impresia că spectatorii sunt în mijlocul acțiunii), cu o rezoluție a imaginii de 5 milioane de pixeli, acest sistem fiind folosit de marea majoritate a planetariilor performante din lume. Celelalte plantearii din România utilizează sistemul 2K (2 milioane de pixeli).

„Am avut zilele trecute întâlniri cu reprezentanții unei firme franceze, care a asigurat asistența tehnică pentru implementarea soluțiilor tehnice la mai mult de 150 de planetarii din întreaga lume și am reușit să conturăm soluția tehnică finală și pentru planetariul de la Zoo“, a mai precizat viceprimarul Brașovului.

Astfel, în perioada următoare vor fi demarate procedurile pentru amenajarea spaţiului, respectiv amplasarea unui planşeu intermediar şi a scaunelor, după care achiziţionarea echipamentelor necesare proiecțiilor. Acest planșeu va fi suspendat la o înățime de aproximativ cinci metri de sol, creându-se astfel în interiorul clădirii existente și un spațiu suplimentar, pe care îl vom folosi pentru găzduirea unor expoziții temporare sau itinerante. Valoarea echipamentelor și a dotărilor necesare pentru funcționarea în bune condiții a Planetariului este estimată la 250.000 de euro, bani prevăzuți în bugetul Grădinii Zoologice pentru acest an.

Pe de altă parte, trebuie precizat faptul că Planetariul din Braşov nu va fi dedicat în totalitate astronomiei, ci vor fi proiectate şi filme cu anumite zone de pe planeta noastră: jungla, savana sau adâncul oceanelor. „La acestea se adaugă o serie de filme de desene animate educative pentru copii. Se vor putea viziona, în timp real, diverse fenomene astronomice, atractivitatea unui astfel de obiectiv fiind una sporită, iar ca exemplu vă pot spune că administratorii planetariului din Pitești estimează că eclipsa totală de soare de vineri, 20 martie, va aduce în jur de 500 de spectatori!“, mai spune Bucur.

Firma care va asigura echipamentele şi pregătirea personalului de specialitate a pus la dispoziţia Primăriei Braşov un catalog cu peste 100 de filme, care se vând în funcţie de capacitatea sălii.

Sistemul permite şi conectarea la camere video din interiorul Grădinii Zoologice, astfel încât privitorii se pot delecta cu imagini de mari dimensiuni, inclusiv din cuştile animalelor periculoase (lei, tigrii etc.), precum și din oricare alt loc de interes al municipiului. Vizitatorii pot avea atât imagini în timp real de la diferite evenimente desfășurate în ora, cât și informații despre obiectivele de interes ale Brașovului.

Astfel, Grădina Zoologică din Brașov va deveni în acest an unul dintre cele mai importante obiective de divertisment educațional din România și va atrage un număr tot mai mare de turiști. Implicit, și veniturile din încasările de la Zoo vor deveni mai mari.

În prezent, în România funcționează opt astfel de centre, în Constanța, Baia Mare, Suceava, Bârlad, Galați, Craiova, Bacău și Pitești, cele mai mari fiind de aproximativ 50 de locuri, cu un diametru maxim de 7 metri.

Sursa: newsbv.ro