Preţ de un minut, înainte de începerea conferinţei de presă la sediul PNL Braşov, susţinută de Adrian Veştea, preşedintele partidului liberal şi de deputatul Gheorghe Ialomiţeanu, s-a ţinut un moment de reculegere în memoria Reginei Ana, care a trecut în nefiinţă luni, într-un spital din Elveţia, dar care va fi adusă în ţară, pentru a fi înmormântată la Curtea de Argeş, în 13 august.
Adrian Veştea a declarat: „Suntem, poate, cel mai întreptăţit pardind din ţară pentru a păstra un moment de reculegere, PNL fiind singurul partid care, alături de Casa Regală şi Regina Ana, a reuşit să modernize Romania, ca urmaşi ai Brătienilor. Personal, am avut ocazia de a participa la evenimente organizate de Casa Regală şi pot spune că pentru PNL este o pierdere mare”.



