Senatorul Grapă promovează noi facilități pentru persoanele cu dizabilități

sebastian-grapa2-300x225

În ședința de joi, 5 februarie 2015, Senatul a adoptat cu 97 de voturi propunerea senatorului brașovean Sebastian Grapă pentru modificarea Legii nr. 448/2006, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, inițiativă de pe urma căreia vor beneficia peste 600.000 de români.

Elementele cheie care stau la baza modificării legii sunt cele general valabile în toate tările semnatare a Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a ONU și ratificată prin Legea nr. 221/2010 de România.
Respectarea acestor prevederi este o condiţie pentru dezvoltarea personală şi promovarea unui stil de viaţă independent, mobilitatea, integrarea în societate sunt deziderate pe care persoanele cu dizabilităţi (handicap) din România încearcă să le exercite, ne-a declarat Sebastian Grapă.
Concret, prin modificarea legii se va permite ca fiecare persoană cu dizabilități să înmatriculeze fără plata taxelor și a impozitului, o dată la 5 ani, un autovehicul, indiferent dacă acesta este adaptat sau nu handicapului. Până în acest moment, persoanele care se aflau sub incidența Legii 448/2006 puteau înmatricula și deține doar autovehicule adaptate, în acest sens luând naștere numeroase situații discriminatorii.
În propunerea legislativă sunt prezentate o serie de situații care au stat la baza elaborării modificărilor:

  • O persoană seropozitivă, deţinătoare de certificat de handicap, poate conduce un autovehicul fără ca acesta să fie adaptat.
  • O persoană cu surdo-mutitate poate obţine permisul auto şi poate conduce un autovehicul neavând o deficienţă locomotorie care impune adaptarea.
  • O persoană cu un membru inferior amputat, chiar şi fără proteză, poate conduce o maşină cu cutie de viteze automată neavând nevoie de adaptare.

Prin adoptarea acestei inițiative, se sporește posibilitatea identificăriin unor soluții în ceea ce privește facilitățile de transport și se ușurează astfel situația celor care au o mare nevoie de ajutor, oricăt de mic ar fi acesta, susține Grapă.
Adoptarea propunerii legislative a reprezentat o adevarată lovitură pentru reprezentanții Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, care au declarat că nu susțin adoptarea inițiativei deoarece aceasta ar avea un impact negativ asupra bugetului de stat, dar acest impact nu poate fi comensurat.